×

Cum sa-i cresti sportivului tau increderea in el

10 Sep 2019 10:32 | Mental Coaching | 3129 Vizualizari
Cum sa-i cresti sportivului tau increderea in el

Am stat de vorba zilele trecute cu un tanar sportiv de 13 ani, baiatul unor prieteni, care tocmai s-a mutat la o echipa noua de fotbal, unde s-a antrenat aproape toata vara.

Totul a fost bine si frumos, la meciurile amicale, pana cand a inceput campionatul si antrenorul il cam tine pe banca. Acest lucru l-a terminat si a inceput sa-si spuna ca nu este indeajuns de bun pana cand si-a scazut atat de mult increderea in el incat a ajuns sa creada ca nu va juca niciodata (bineinteles, a fost "ajutat" si de parintii sai, care numai despre acest aspect discuta ... "de ce nu te-a bagat" sau "cat ai jucat astazi" ).

O sa va spun si o poveste personala!

Nu intru in amanunte, sa nu va plictisesc, doar vreau sa va spun ca fiul meu s-a intors la echipa la care a jucat de mic, dupa o "excursie" la alta echipa timp de un an si jumatate. Cand s-a intors, toata lumea l-a primit frumos si chiar cu bucurie (mai ales ca il cunosteau toti), a jucat in amicale cu echipa de varsta mai mare, a fost convocat la toate meciurile, insa a stat pe banca 8 luni (8 LUNI!!!). Intra in meciuri cate 10 minute sau deloc.

A avut rabdare, incredere in el si acum este capitanul echipei si joaca si daca ii spune antrenorului ca il doare piciorul :)

Ce vreau sa spun cu asta? La aceste varste trebuie sa inteleaga ca rabdarea este pe primul loc. Ca trebuie sa dovedeasca, mai ales in sporturile de echipa. Nu sunt singurii din acea echipa. Si ceilalti se antreneaza si isi doresc la fel ca si ei.

Cine va avea de castigat din aceste povesti? Acela care va avea cea mai mare incredere in el! Acela pe care parintii il vor sustine indiferent ca sta pe banca sau joaca, ori daca a jucat mai prost sau a fost cel mai bun marcator.

Ca si parinte de copil sportiv este foarte important sa-i incurajati pe copii, mai ales atunci cand sunt suparati. Incurajati-i sa se FOCUSEZE pe increderea IN EI INSISI si nu sa se "hraneasca" cu increderea pe care le-o dau ceilalti (colegi, antrenori, bunici etc).

Daca sportivul tau iti spune ca ceilalti vorbesc urat despre el sau "fac misto" aduceti-le aminte ca este foarte important sa nu-i lase pe ceilalti sa le afecteze increderea in ei. Ca sa nu mai vorbim ca de cele mai multe ori, ei doar isi inchipuie ca ceilalti vorbesc despre el.

In plus, ei trebuie sa stie ca, cu cat mai mult se vorbeste despre ei, aceasta inseamna ca ei conteaza, ca sunt poate chiar un pericol pentru ceilalti, in sensul ca sunt buni. 

Daca ceilalti colegi sunt invidiosi pe ei, acest lucru nu trebuie sa afecteze increderea lor. Daca noi reusim sa realizam ca toate lucrurile negative facute de altii sunt in afara noastra, o sa putem sa ne concentram in interiorul nostru si astfel vom putea controla gandurile NOASTRE si increderea IN NOI (ca de aia sunt ALE NOASTRE si nu pot fi controlate de altii).

Ganditi-va la momentul in care va conduceti propria masina. Voi sunteti la volan! Oricat as striga eu sau altii de pe margine sa o luati la stanga sau la dreapta, nu putem controla volanul vostru, nu-i asa?

La fel si cu increderea IN SINE! E a lor si trebuie controlata de ei!

Incurajati-i pe copii sa se focuseze doar pe ceea ce au de facut in acel moment. Trebuie sa se concentreze pas cu pas si nu sa ajunga sa-si faca scenarii apocaliptice gen "daca nu am jucat azi, nu voi juca niciodata".

Dupa fiecare meci incercati sa punctati cu ei DOAR lucrurile pe care le-au facut bine si incurajati-i sa continue cu ele.

Daca nu a jucat, vorbiti despre cum sunteti mandri ca si-a sustinut echipa si nicidecum despre cum a jucat X care e mai slab decat el. Va dati seama cam ce mult o sa-i scadeti increderea in el daca ii spuneti ca si cel mai slab decat el a jucat? In capul lui isi va spune ca el a ajuns si mai slab decat X ...daca totusi X a jucat si el nu si uite asa increderea lui se va rostogoli in jos.

Pentru a le creste increderea in ei, inainte de orice competitie incercati sa nu le fixati lucruri "de facut", cum ar fi "stiu ca o sa castigi azi" sau "sunt convins ca vei da gol" pentru ca asa veti pune presiune pe ei.

Incercati in schimb sa-i motivati spunandu-le ca s-au antrenat bine toata saptamana si ca sunteti convinsi ca va da tot ce poate el pe teren si chiar daca nu-i vor iesi toate, mai are tot timpul din lume sa le regleze pe parcurs.

Incercati sa incepeti chiar de acum!

Inainte de orice meci, nu le mai transmiteti copiilor asteptarile voastre! Sa fim seriosi, toti ne dorim ca "al nostru" sa joace perfect si daca se poate sa dea si zece goluri, si va asigur ca si el si-ar dori la fel ... si, daca nu punem presiunea asta pe ei, s-ar putea sa se si intample :)

 

Daca ti-a placut ce ai citit, distribuie si prietenilor!


Vrei sa fii la curent cu tot ce inseamna viata frumoasa si linistita?
Vrei sa cresti un copil puternic, intr-o familie sanatoasa?
Aboneaza-te la newsletter si vei fi informat!
Primesti GRATUIT eBook-ul:
"10 greseli mentale pe care tinerii sportivi le fac inainte de competitie"

Despre mine

Claudia Nicolae

Inainte de a fi mental coach, sunt mama si sotie de sportivi de performanta, pasionata de sport (fost sportiv de performanta), pasionata de dans si viata frumoasa si linistita. citeste mai mult

Aboneaza-te la newsletter

Primesti CADOU eBook-ul: "10 greseli mentale pe care tinerii sportivi le fac inainte de competitie"
Suplimente sanatoase Consultanta Mental Coaching

S-ar putea sa iti placa si