Yoga Medicine Retreat
Albastru & Origini, Berislăvești, Vâlcea

Uneori, sufletul simte nevoia să se oprească.
Să respire.
Să privească viața de sus, din zborul Vulturului
- acolo unde totul capătă sens, unde vezi deopotrivă întregul tablou și detaliul fin, unde frica se transformă în claritate și curaj.
„Dansul Vulturului – Claritatea din Zbor”
Este o călătorie șamanică pentru femei — o poveste trăită în patru zile, în care dansul, sunetul, medicina Pământului și energia sacră a inimii se împletesc într-o experiență de transformare profundă.
La poalele munților din Berislăvești, în locul magic Albastru & Origini, vom deschide un spațiu sacru al reamintirii.
Ne vom împământa în Pachamama, Mama Pământ, eliberând ceea ce e greu — energia hucha — și vom planta în pământ și în suflet semințele energiei sami, semințele luminii, ale bucuriei, ale încrederii.
Apoi, ghidate de sunete și frecvențe înalte, vom urca în Lumea de Sus, locul darurilor și al clarității, acolo unde spiritele ne vor oferi simbolic ceea ce avem nevoie pentru următorul pas al călătoriei noastre.

Fiecare dimineață va începe cu mișcare conștientă – sesiuni de yoga și chi gong menite să ne trezească energia vitală și să ne reconecteze la propriul câmp energetic.
Vom învăța să simțim fluxul vieții prin corp, respirație și prezență. Pe parcursul celor patru zile, povestea va curge prin rituri, practici sacre și experiențe surpriză – momente de introspecție, dans, respirație și sunet.
Vom trăi o ceremonie a inimii cu Cacaoa Sacră Ceremoniala, planta care deschide blândețea și recunoștința, cea care unește mintea cu inima și ne amintește bucuria de a simți.

Prin această energie caldă, ne vom reconecta cu forța creatoare din noi, printr-o experiență de tradiție străveche,alaturi de un artizan autentic, unde mâinile modelează materia și dau formă energiilor Sami.

Sub cerul serii, vom aprinde Focul Sacru – locul transformării și al eliberării.
Acolo, în tăcere sau în rugăciune, vom arde simbolic tot ce nu mai avem nevoie, lăsând cenușa să devină hrană pentru semințele noi.
Vom privi flăcările ca pe o oglindă vie a propriei renașteri.
Iar în ultima zi, înainte de a ne lua zborul spre casele noastre, vom primi un dar de lumină – o binecuvântare care deschide legătura cu Munții Sacri și cu propria noastră forță interioară.
Un ritual sacru, o inițiere subtilă care aduce pace, claritate și o amprentă nouă de lumină în câmpul fiecărei femei.
Sunetul gongului și al tobelor va curăța, vibrația pământului va ancora, iar dansul va aduce mișcarea firească a sufletului.
Ne vom elibera de tot ce nu ne mai servește, făcând loc viziunii clare și autentice.
Fiecare femeie va pleca acasă cu o piatră a casei, încărcată cu energie sami, un simbol viu al echilibrului dintre cer și pământ – o ancoră de lumină pentru spațiul ei.
„Dansul Vulturului” este o călătorie de reîntregire, un zbor în cercul sacru al medicinei feminine, o întâlnire cu propria putere, frumusețe și viziune.
Este povestea ta, spusă prin dans, respirație, foc și tăcere.
Patru zile în care eliberezi, înflorești și înveți să zbori din nou.


Ce vei primi
Rezervați locul acum!

Investiția în tine
3500 lei
- 14–17 mai 2026
- Albastru & Origini, Berislăvești, Vâlcea
- cazare 3 nopți, toate mesele incluse
- program complet, materiale, ghidaj
- Locurile sunt limitate pentru a păstra intimitatea și profunzimea procesului.
Cine te va ghida în această călătorie
Claudia
Șaman modern și life coach, te va ghida în ritualuri de transformare, lucrul cu energia și introspecția profundă.
Angela
Instructor de yoga și tehnici de respirație, te va însoți în practici de reconectare cu corpul, calmarea minții și deschiderea inimii.
Hai cu noi în Călătoria Eroului!
Vino să îți asculți chemarea.
Să-ți onorezi corpul, să-ți regăsești curajul și să îți îmbrățișezi povestea.
La final, vei pleca acasă nu doar mai ușoară, ci mai vie.
Mai tu.

