Il iubesti? Lasa-l sa se plictiseasca!

Observ copiii nostri care alearga toata ziua – de la scoala, la pian, la meditatii, la sport, in oras cu parintii, in vacanta. Trebuie sa mearga in vacanta, trebuie sa faca ceva. Aoleu, n-are copilul program, ce ne facem? Hai sa mergem la mall!

Luand in calcul toti stimulii exteriori ai lumii in care traim, este o adevarata provocare ca un copil sa ajunga intr-o stare de liniste interioara. Ecranele (telefoane, laptopuri, televizoare etc.) ne inconjoara, activitatile programate de nu stiu cat timp abunda, si mai rau decat atat, simtind nevoia ca cel mic sa tina pasul cu toate acestea, il inscriem la tot felul activitati si programe. Cerintele de la scoala sunt din plin si ajung sa manance si din timpul de acasa. Iar, a fi ocupat a devenit atat de „cool” incat parca ar fi un mesaj pe care ni-l transmitem cu totii ca daca suntem ocupati suntem mai valorosi, avem o insemnatate.

Astfel, copilul este coplesit de tot felul de informatii care vin de-a valma. Nu are timp sa fie creativ, sa se indeletnicesca cu ceva ce-i place cu adevarat. Nu are imaginatie sa faca ceva decat daca i se spune ce sa faca. Devine apatic si se lamenteaza ca "se plictiseste".

Ce-ar fi daca ar fi lasat sa se plictiseasca din cand in cand?

Personal, eu nu stiam ce este aia plictiseala cand eram mica. Tot timpul imi gaseam ceva de facut. Si imi placea ceea ce fac, deoarece era gandit de mine.

Sportul, cantatul si alte activitati organizate pot fi, cu siguranta, benefice dezvoltarii fizice, cognitive, culturale si sociale ale unui copil. Dar, copiii au nevoie si de timp pentru ei insisi – sa se detaseze de „bombardamentul” lumii exterioare, sa viseze cu ochii deschisi, sa-si urmeze gandurile si preocuparile, si sa-si descopere interesele si darurile pe care le au.

Copiii trebuie sa ramana pentru un timp in propria lor plictiseala, pentru ca lumea din jur sa devina suficient de tacuta ca ei sa se poata auzi. Numai atunci cand suntem inconjurati de „nimic”, poate ca ceva sa prinda viata inauntrul nostru.

Nu trebuie sa avem un talent special sau o anumita inclinatie pentru a beneficia de plictiseala. Este important pentru bunastarea noastra mentala si functionala ca, din cand in cand, pur si simplu sa ne lasam mintea sa colinde. Nu o spun doar eu, o spun si studiile. Se pare ca daca ne angajam in activitati care nu ne solicita prea mult, mintea e mai predispusa sa vina cu idei creative si solutii la problemele pe care le avem. Deci, este bine ca un copil sa fie invatat sa se bucure doar, de exemplu, sa modeleze in lut, si nu sa creasca cu perspectiva de a fi mereu in miscare sau distrat de ceva anume.

Invata-ti copilul sa ii placa si sa nu faca nimic. Nimic nu inseamna sa se uite la TV sau sa joace pe calculator. Ci, invata-l sa se simta bine cu el insusi, singur, sa respire, sa se priveasca si sa constientizeze mediul incojurator. Sa se bucure de el! Sa se bucure de camera lui sau de gradina lui.

Asa ca, data viitoare cand vei auzi aceste doua cuvinte „sunt plictisit!”, cu un zambet cunoscator si plin de incredere spune-i ca tu iubesti sa nu faci nimic, si nu-i oferi niciun fel de optiune pentru a umple acel vid.

Apoi, priveste-l. Priveste cum mintea copilului tau devine linistita. Priveste cum din interior, sinele sau preia conducerea. Priveste cum simtul acesta de a fi se revarsa intr-o incredibila energie de a crea, de a face si de a cuceri. Apoi, priveste-l cum creste spre a deveni un tanar increzator, capabil si motivat.

Mai multe articole pe acest subiect am scris aici si aici.

Curiosi sa aflati mai multe? Urmariti-ma si pe pagina mea de Facebook, locul unde postez constant sfaturi pentru o viata frumoasa si sanatoasa!