×

De ce se streseaza parintii de copii sportivi?

14 Dec 2018 12:01 | Mental Coaching | 2904 Vizualizari
De ce se streseaza parintii de copii sportivi?

Te stresezi constant asupra aspectelor ce tin de implicarea copilului tau in sportul de tineret? Daca e asa, nu esti singurul. Multi parinti de copii sportivi se simt stresati, desi s-ar putea sa nici nu-si dea seama de ce anume.

Da, parintii de copii sportivi se streseaza de fooooarte multe lucruri, in general inutile. E firesc, pana la urma suntem parinti si mereu ni se va parea ca trebuie sa facem mai mult sau sa se intample mai mult pentru copiii nostri, fie sportivi sau nu. Revenind la parintii de copii sportivi, trist, dar din pacate adevarat, este faptul ca se streseaza asupra unor lucruri auto-induse.

1. TE INGRIJOREZI ASUPRA LUCRURILOR PE CARE NU LE POTI CONTROLA

Nu cred ca e nevoie sa detaliez prea mult, desi sti si tu ca e o pierdere de timp, tot te lasi absorbit de probleme precum „antrenorul nu-l place pe copilul meu” sau „antrenorul nu l-a bagat in primul 11 (dezastru!)” – citeste despre cum sa gestionezi o relatie cu un antrenor dificil – sau ca „joaca pe un alt post decat cel pe care s-a invatat” sau ca „nu stiu cine a vorbit urat despre el”. Acestea sunt aspecte din joc pe care tu, ca parinte, nu le poti controla. Singurele lucruri care stau in puterea ta sunt acelea de a-l sustine pe copil indiferent de situatiile prin care trece, fiind suporterul lui nr.1 fie ca joaca, fie ca sta pe banca, incurajandu-l sa-si asume responsabilitati noi pe care, bineinteles, sa le indeplineasca, stiind ca esti alaturi de el in acest traseu spre a deveni cea mai buna varinta a sa – sa te asiguri ca da maximum din ceea ce poate (si inca un pic) in fiecare situatie data.

Da, ca parinte ar trebui sa te "stresezi", si aici a se intelege "a avea grija":

  • sa manance sanatos si bine;
  • sa nu se culce foarte tarziu;
  • sa nu stea pe telefon/tableta toata ziua;
  • sa ajunga la antrenamente la timp;
  • sa fie atent la ce il invata antrenorul;
  • sa fie ordonat;
  • sa inteleaga ca face parte dintr-o echipa (acolo unde vorbim de sport de echipa);
  • sa isi vada de jocul lui si sa nu-l intereseze de ceilalti;
  • sa nu comenteze deciziile arbitrilor.

2. SPUI "DA" DE PREA MULTE ORI (PROGRAMUL INCARCAT)

Un program mult prea incarcat este, de obicei, motivul principal al stresului. Ca parinte, probabil te simti obligat sa spui "da" unor multime de evenimente, ba mai mult, am vazut parinti care intentionat incarca programul copilului si, evident, si pe al lor – ca doar ei sunt cei care-i duc colo si colo, sau se inscriu in nu stiu cate activitati extrascolare.

Observ copiii nostri care alearga toata ziua – de la scoala, la pian, la meditatii, la sport, in oras cu parintii, in vacanta. Trebuie sa mearga in vacanta, trebuie sa faca ceva. Aoleu, n-are copilul program, ce ne facem? Hai sa mergem la mall! Luand in calcul toti stimulii exteriori ai lumii in care traim, este o adevarata provocare ca un copil sa ajunga intr-o stare de liniste interioara. Ecranele (telefoane, laptopuri, televizoare etc.) ne inconjoara, activitatile programate de nu stiu cat timp abunda, si mai rau decat atat, simtind nevoia ca cel mic sa tina pasul cu toate acestea, il inscriem la tot felul activitati si programe. Cerintele de la scoala sunt din plin si ajung sa manance si din timpul de acasa.

Iar a fi ocupat a devenit atat de „cool” incat parca ar fi un mesaj pe care ni-l transmitem cu totii ca daca suntem ocupati suntem mai valorosi, avem o insemnatate. Asa ca, te rog, fa-i copilului un bine si lasa-l sa se plictiseasca! Fa-ti tie un bine si invata sa spui „nu”. Poti citi mai multe despre asta in articolul Il iubesti? Lasa-l sa se plictiseasca!

3. TU ITI DORESTI UN SPORT PENTRU COPILUL TAU MAI MULT DECAT ISI DORESTE EL

Sper ca al tau copil a inceput sa practice un sport pentru ca e distractiv. Sper ca si continua sa joace pentru ca iubeste acel sport.

La un moment dat ar putea decide ca vrea cu adevarat sa ia sportul in serios si sa-si stabileasca obiective pe termen lung. Dar, tot la un moment dat, ar putea opta, de asemenea, sa joace doar pentru ii place competitia si camaraderia colegilor din echipa.

Oricare ar fi situatia tanarului tau sportiv, exista pericolul ca dorinta ta pentru lucrurile pe care vrei sa le atinga copilul tau sa o intreaca pe a lui. Iar rezultatul probabil al acestui fapt va fi stresul pe care il resimti pentru ca al tau copil nu munceste suficient de tare pentru a tine pasul cu ambitiile pe care le ai tu pentru el.

Stiind cum sa te detasezi si sa-l lasi pe el sa conduca aceasta experienta a sportului de tineret, cu siguranta, te va scapa de o groaza de stres!

4. DEFINITIA TA ASUPRA SUCCESULUI ESTE PREA INGUSTA

Daca ideea ta asupra succesului este ca tanarul tau sportiv sa fie capitan, sa faca mereu parte din primul 11, sa atinga nu stiu ce performante minunate, atunci viziunea ta asupra succesului este prea ingusta. Succesul vine in toate formele si dimensiunile posibile, si nu se limiteaza la lucruri care pot fi masurate usor. Succesul poate include leadership, o buna relatie cu coechipierii, si lectii invate despre munca din greu.

Succesul adevarat este caracterul care creste in copilul tau si care-l pregateste pentru viata. Cand definitia ta asupra succesului ignora asta si se concentreaza pe lucruri tangibile, cu siguranta ca te vei simti stresat.

Poti citi mai multe in cum iti poti ajuta copilul sa defineasca succesul in sport si nu numai.

5. SCAPI DIN VEDERE IMAGINEA DE ANSAMBLU

Am o intrebare pentru tine: Cand copilul tau va termina de practicat un sport, ce fel de persoana va fi? Aceasta ar trebui sa fie intrebarea pe care sa ti-o pui zi de zi, sezon de sezon. Copilul tau are nevoie de mai mult decat statistici bune si timp adecvat de joc. Rezultatele investitie tale in copilul tau ar trebui sa fie un adult puternic, empatic, si de incredere, „bogat” in integritate, nu doar trofee pe raftul din biblioteca.

Mentinandu-ti imaginea de ansamblu asupra lucrurilor te va ajuta sa te concentrezi pe ceea ce este cu adevarat important pentru copilul tau, iar odata cu asta se va reduce si stresul pe care il resimti.

Vrei sa fii Parintele Suprem de copil sportiv si vrei sa poti sa-l ajuti sa ia cele mai bune decizii in viata? Comanda Manualul Parintelui Suprem

Alte articole utile despre parentingul sportiv si antrenamentul mental la tinerii sportivi gasesti in categoria MENTAL COACHING din blog.
 

Daca ti-a placut ce ai citit, distribuie si prietenilor!


Vrei sa fii la curent cu tot ce inseamna viata frumoasa si linistita?
Vrei sa cresti un copil puternic, intr-o familie sanatoasa?
Aboneaza-te la newsletter si vei fi informat!
Primesti GRATUIT eBook-ul:
"10 greseli mentale pe care tinerii sportivi le fac inainte de competitie"

Despre mine

Claudia Nicolae

Inainte de a fi mental coach, sunt mama si sotie de sportivi de performanta, pasionata de sport (fost sportiv de performanta), pasionata de dans si viata frumoasa si linistita. citeste mai mult

Aboneaza-te la newsletter

Primesti CADOU eBook-ul: "10 greseli mentale pe care tinerii sportivi le fac inainte de competitie"
Suplimente sanatoase Consultanta Mental Coaching

S-ar putea sa iti placa si