×

Intoarce-te la antrenamente cu incredere!

17 Jun 2020 11:38 | Mental Coaching | 2816 Vizualizari
Intoarce-te la antrenamente cu incredere!

Sunt convinsa ca toti sportivii de performanta, in special cei care practica un sport de echipa, au trait niste vremuri destul de anxioase in perioada pandemiei si a carantinei impuse.

Oricat te-ai antrena acasa, iti lipseste echipa, iti lipsesc antrenorii si in aceasta perioada in care si viitorul este destul de incert, toti sportivii de performanta abia asteapta sa reinceapa antrenamentele intr-un mod firesc si normal.

Pentru fiecare sportiv sportul pe care il practica este ceea ce il motiveaza, ceea ce il face sa se scoale dimineata ... ai un scop clar in viata, din mai multe motive:

  • dorinta de a juca
  • mentinerea unei conditii fizice bune
  • placerea de a juca un meci
  • dorinta de a juca un meci in campionat
  • cantonamentele sau deplasarile cu echipa

In general, sportul este distractie si implinire, alaturi de un grup de oameni si acela este echipa din care faci parte. Iata de ce este clar ca orice sportiv performer intr-o echipa este nerabdator sa reinceapa antrenamentele cum se cuvine!

Se pare totusi ca intoarcerea la antrenamente nu este asa de simpla cum ne-am inchipuit si ca perioada in care se mentin restrictiile continua si asta poate duce la prelungirea starii anxioase pentru sportivi.

In plus, chiar daca au reinceput antrenamentele, tot exista acea stare de incertitudine, care poate provoca stari de nervozitate sportivilor.

  • O fi prea devreme sa reintru in colectivitate?
  • Va trebui sa port masca?
  • Daca unul dintre colegi va avea virusul, ne vor inchide pe toti in casa din nou?
  • O sa mai avem spectatori vreodata?

Sunt intrebari firesti pe care orice om normal si le poate pune la un moment dat. In cazul sportivilor este si mai acuta treaba deoarece ei oricum sunt nu numai cu muschii, dar si cu nervii incordati la maxim pentru a putea suporta tot efortul unui antrenament.

Daca te-ai intors la antrenament, sau cand te vei intoarce la anrenament este foarte important sa nu supra-gandesti (am vorbit in acest articol despre supra gandit). Sa nu stai sa te gandesti la toate riscurile posibile care ar putea aparea. Reintra pe teren relaxat si calm deoarece aceste lucruri te vor ajuta foarte mult.

Tine cont de faptul ca nu ai fost singur in aceasta situatie si toti colegii tai, de altfel toata planeta, a trait aceleasi momente.

In plus, aceste lucruri nu sunt lucruri pe care tu le poti controla, deci sunt in afara ta si depinde doar de tine cum reactionezi in fata unor astfel de lucruri.

Iata ce a spus Lionel Messi intr-un interviu in care a fost intrebat despre intoarcerea la antrenamente, dupa pandemie:

"Riscul de infectare exista si daca iesi din casa asa ca nu ar trebui sa ne gandim atat de mult la acest lucru ... Dar este important sa respectam protocoalele si regulile impuse pentru a preveni infectarea. Reintoarcerea la antrenamente este primul pas si nu ar trebui sa ne plangem de aceste reguli ci trebuie sa fim precauti. Personal, abia astept sa ma reintorc pe stadion, desi o sa fie un pic cam ciudat fara oameni in tribune."

Este normal sa ai ceva temeri si sa fie o situatie confuzanta, insa cu siguranta nu-ti doresti sa fii coplesit de aceste temeri si emotii. Tocmai acum ai nevoie de cea mai limpede minte si cel mai puternic corp pentru a te antrena si recupera tot ce nu ai facut in aceasta perioada.

Intoarce-te la antrenamente cu bucurie si entuziasm si pastreaza aceasta stare, ca doar asta ai asteptat in ultimele 2-3 luni. Important este acum sa te antrenezi, sa reajungi la conditia fizica pe care ai avut-o inainte de pandemie si restul le iei pe rand. Nu are rost sa faci acum presupuneri inutile!

Pe scurt, cum sa te intorci la antrenamente cu incredere?

In primul rand, va fi absolut normal sa nu mai fii foarte bazat pe jocul tau. La fel se intampla si dupa o accidentare, doar ca acum toata lumea este in aceeasi situatie ca si tine.

In fiecare zi, vizualizeaza-te jucand foarte bine. Chiar fa-ti in minte un filmulet cu tine jucand perfect (unul pe care l-ai urca pe You Tube ;-) (vizualizarea este un exercitiu mental foarte puternic, am scris in acest articol mai multe despre asta)

Aminteste-ti mereu ca toti ceilalti sunt in aceeasi situatie ca si tine.

Un mental puternic te va ajuta sa faci diferenta si NUMAI mentalul bun te va ajuta sa te intorci la antrenamente cu INCREDERE!

O multime de alte articole interesante despre imbunatatirea performantei sportive poti gasi in categoria MENTAL COACHING din blog.

Daca ai citit acest articol inseamna ca te pasioneaza subiectul, asa ca te invit sa te alaturi grupului pe care l-am creat pe FB, unde discutam despre mental coaching si parenting de copii sportivi. Daca nu te-ai inscris deja, te invit aici https://www.facebook.com/groups/370083797262882/

Curiosi sa aflati mai multe? Urmariti-ma si pe pagina mea de Facebook unde postez constant tot felul de chestii interesante.

*sursa foto cover: joionline.net

 

 

Daca ti-a placut ce ai citit, distribuie si prietenilor!


Vrei sa fii la curent cu tot ce inseamna viata frumoasa si linistita?
Vrei sa cresti un copil puternic, intr-o familie sanatoasa?
Aboneaza-te la newsletter si vei fi informat!
Primesti GRATUIT eBook-ul:
"10 greseli mentale pe care tinerii sportivi le fac inainte de competitie"

Despre mine

Claudia Nicolae

Inainte de a fi mental coach, sunt mama si sotie de sportivi de performanta, pasionata de sport (fost sportiv de performanta), pasionata de dans si viata frumoasa si linistita. citeste mai mult

Aboneaza-te la newsletter

Primesti CADOU eBook-ul: "10 greseli mentale pe care tinerii sportivi le fac inainte de competitie"
Suplimente sanatoase Consultanta Mental Coaching

S-ar putea sa iti placa si